George Enescu - Unul dintre cei mai importanti muzicieni Romani

  George Enescu este unul dintre cei mai importanti muzicieni romani ai tuturor timpurilor. Nascut la 19 august 1881 la Liveni (Botosani), Enescu si-a arata interesul pentru muzica de la o varsta foarte frageda, fiind indrumat de parintii sai dar si de un vestit lautar, Niculae Chioru. La numai 4 ani canta la vioara, iar la 5 ani sustine primul sau concert, urmand ca mai apoi sa studieze muzica alaturi de Eduard Caudella.

Pleaca la Viena si studiaza Conservatorul avandu-i ca profesori pe Joseph Hellmesberger si Robert Fuchs. Cu toate ca avea doar 12 ani, Enescu se adapteaza repede si reuseste sa incante publicul vienez cu interpretarea compozitiilor lui Johannes Brahms, Pablo de Sarasate, Henri Vieuxtemps, Felix Mendelssohn-Bartholdy. Intre anii 1895-1899 studiaza la Conservatorul de la Paris, iar la 6 ianuarie 1898 in cadrul Concertelor Colonne debuteaza cu propria opera "Suita simfonica Poema Romana, op. 1". Regina Elisabeta a Romaniei il admira pentru muzica sa, motiv pentru care este chemat foarte des sa sustina recitaluri la Palatul Peles din Sinaia.
   Odata cu inceputul secolului XX, Enescu s-a dedicat muzicii si a compus cea mai mare parte a operelor sale celebre. Printre acestea se numara "Rapsodia romana", "Rapsodii Romane", "Suita Nr. 1 pentru orchestra", sapte cantece pe versuri de Clément Marot si prima sa Simfonie. In timpul Primului razboi mondial ramane in Bucuresti unde exceleaza ca dirijor. In anul 1915 are loc primul concurs de compozitie George Enescu, in cadrul caruia muzicianul oferea castigatorilor sume de bani din venituri proprii precum si sanse in interpretarea pieselor. In timpul perioadei interbelice calatoreste in S.U.A., unde sustie concerte la New York si Philadelphia. De asemenea, tot in aceasta perioada isi desfasoara activitatea de pedagog.
   Spre sfarsitul vietii, Enescu a compus "Cvartetul de coarde Nr. 2", "Simfonia de Camera pentru douasprezece instrumente soliste", "Poemul simfonic Vox Maris" pentru soprana, tenor, cor si orchestra, "Simfoniile Nr. 4 si 5" ramase neterminate. Dupa ce in Romania se instaureaza comunismul, George Enescu pleaca la Paris unde se stinge din viata la 4 mai 1955.

   SURSA 02
 
   S-a nascut la 19 august 1881 in nordul Moldovei, satul Liveni-Varnav, langa Dorohoi, imaginile si traditiile acestor locuri il vor influenta pe Enescu in toata creatia sa servindui drept un fundament, un punct de plecare in muzica. Provine dintr-o familie unde muzica avea loc de cinste: strabunicul Enea Galin era cantaret la strana inzestrat cu o voce deosebita. Bunicul, Gheorghe Enescu, preot, deci si el inzestrat cu o voce uimitoare. Tatal, Costache Enescu mostenise talentul vocal al stramosilor sai dar nu a dorit sa practice fiind invatator apoi agricultor.
   George Enescu era singurul copil al lui Costache si Maria deoarece doi frati mai mari murisera de mici iar alti cinci in urma molimii din 1878. Primele îndrumări muzicale le-a primit de la părinţii săi şi de la un vestit lăutar, Nicolae Chioru. Copil fiind indragea muzica lautarilor din sat executand si el acasa aproape cu exactitate, pe un instrument creeat de el melodiile ascultate, astfel incat parintii sunt indrumati sa il duca la Iasi pentru a fi ascultat de profesorul si compozitorul Eduard Caudella, dascal ce il va invata notele si ii va aprecia inclinatiile deosebite catre muzica.
   La numai cinci ani, Enescu va compune prima sa lucrare Tara Romaneasca , opera de doisprezece masuri pentru pian si vioara. Indemnat de Caudell va pleca la Viena in 1888 unde va avea parte de educatie muzicala vasta studiind alaturi de marii comopozitri ai vremii. La Viena va locui la Joseph Hellmesberger-Jr., fiul directorului Conservatorului, de asemenea un interpret al acelor timpuri.
La 24 iulie 1889 apare pentru prima oara in public la Slanic, ca interpret demonstrand veleitati de virtuos violinist.
   In doi ani termina studiul obligatoriu de trei ani al viorii si va incepe studiul superior avandul ca profesor pe Joseph Hellmesberger-Jr iar armonia, contrapunctul si compozitia fiindu-i predate de profesorul Robert Fuchs. In capitala franceza a gasit un mediu artistic si intelectual care avea sa ii stimulze facultatile muzicale native. Printesa Bibescu l-a introdus in cercurile muzicale, l-a prezentat lui Saint-Saens, ca si lui Edouard Colonne, care a dirijat in 1898 prima auditie a Poemei romane .
Isi va finaliza studiile obtinand calificativul excelent , calificativ obtinut foarte greu.
Ca violonist, arta sa interpretativă s-a caracterizat prin naturaleţe, sensibilitate, bogăţia coloritului, varietatea nuanţelor şi îmbinarea atenţiei acordate substanţei muzicale cu virtuozitatea. Repertoriul său a cuprins întreaga literatură a instrumentului. În formaţiile de cameră, Enescu a colaborat cu P. Casals, J. Thibaud, A. Cortot, A. Casella, D. Oistrah şi alţi artişti de seamă. Ca pianist, arta sa se distingea printr-o bogată şi rafinată paletă şi prin sonoritatea orchestrală a execuţiei.
   Din momentul aparitiei fenomenului Enescu , s-a produs inevitabil o reactie pozitiva in evolotia activitatii violonistice si muzicale romanesti. Primul sau recital la Ateneul Roman din 20 martie 1894, acompaniat la pian de insusi profesorul sau din Viena, Hellmesberger, recital urmat de acea abundenta de cronici elogioase la adresa copilului minune , nu putea sa nu produca o rezonanta deosebita in lumea muzicala din tara noasra si sa nu stimuleze interesul general pentru vioara si muzica in tara noastra. Apoi a urmat consacrarea lui George Enescu ca violinist de valoare internationala, prin obtinerea pentru prima oara de catre un violinist roman a Premiului I al Conservatorului din Paris, cu interpretarea Concertului nr.3 de Saint-Saens in cadrul Concertelor Edouard Colonne.
Insasi regina Carmen Sylva a fost o mare admiratoare a lui Enescu, i-a acordat sprijin si protectie, daruindu-i intreaga colectie originala a operelor lui Johann Sebastian Bach, la care Enescu tinea atat de mult si pe care, cu memoria lui fenomenala si pasiunea pentru aceasta muzica divina, avea sa si le insuseasca si sa le reproduca in concert totdeauna din memorie.
   La 11 februarie 1890, dupa un an de al absolvirea Conservatorului unde obtinuse Premiul Grand Prix, Enescu are primul sau concert de viaora cu Orchestra Colonne, solist in concertul de vioara de Beethoven. Acesta a fost inceputul carierei de solist, cuprinzand in mod deosebit turnee in Statele Unite ale Americii, incepand din 1923, cariera care nu i-a intrerupt insa activitatea de compozitor, pentru care una din datele esentiale este anul 1931.
   In timpul Primului Razboi Mondial cat si in al Doilea Enescu va ramane in tara, dorind ca perioada grea din intreaga lume sa o treaca alaturi de poporul sau. In acest timp colaboreaza cu interpreti romani, avandu-l colaborator la pian pe Alfred Alessandrescu, si pune pe picioare spectacole de opera intre anii 1914 1919, cu contribuita orchestrei simfonice George Enescu din Iasi, toate aceste activitati aducandu-si aportul la formarea gustului muzical al romanilor. In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial va sustine concerte si turnee si in Rusia colaborand cu interpreti de origine rusa.

   SURSA 03
 
   George Enescu (n. 19 august 1881, Liveni, Botoşani - d. 4 mai 1955, Paris) a fost un compozitor, violonist, pedagog, pianist şi dirijor. Este considerat cel mai important muzician român.
   Copilăria
   Născut la 19 august 1881 în Liveni, judeţul Botoşani, a manifestat încă din copilărie o înclinaţie extraordinară pentru muzică. A început să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, la vârsta de 5 ani apare în primul său concert şi începe studii de compoziţie sub îndrumarea lui Eduard Caudella. Primele îndrumări muzicale le-a primit de la părinţii săi şi de la un vestit lăutar, Niculae Chioru.
   Activitate
   Debutul ca interpret şi compozitor. Primii ani
   Intre anii 1888-1894 studiază la Conservatorul din Viena, având ca profesori printre alţii pe Joseph Hellmesberger (vioară) şi Robert Fuchs (compoziţie). Se încadrează rapid în viaţa muzicală a Vienei, concertele sale în care interpretează compoziţii de Johannes Brahms, Pablo de Sarasate, Henri Vieuxtemps, Felix Mendelssohn-Bartholdy, entuziasmând presa şi publicul, deşi avea doar 12 ani.
După absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, îşi continuă studiile la Conservatorul din Paris (1895-1899) sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioară), André Gédalge (contrapunct), Jules Massenet şi Gabriel Fauré (compoziţie). În ziua de 6 februarie 1898 îşi face debutul în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică Poema Română, op. 1.
   Tot atunci, în acelaşi an, începe să dea lecţii de vioară la Bucureşti şi să dea recitaluri de vioară. Admirat de Regina Elisabeta a României (celebra iubitoare a artei Carmen Sylva) era deseori invitat să execute piese pentru vioară în Castelul Peleş din Sinaia. Enescu a pus pe muzică câteva dintre poemele reginei Carmen Sylva, dând naştere mai multor lieduri, care alcătuiesc grupul de cântece "Sugi Cucu" în limba germană ale compozitorului. Prinţesa Martha Bibescu şi-l disputa pe marele compozitor cu regina, dar se pare că aceasta din urmă a reuşit să învingă, George Enescu fiind un invitat permanent la palat unde lua parte la seratele muzicale organizate de regină.
   Începutul secolului XX. Lucrări semnificative
   Din primii ani ai secolului XX datează compoziţiile sale mai cunoscute, cum sunt cele două Rapsodii Române (1901-1902), Suita Nr. 1 pentru orchestră (1903), prima sa Simfonie (1905), Şapte cântece pe versuri de Clément Marot (1908).
Activitatea sa muzicală alternează între Bucureşti şi Paris, întreprinde turnee în mai multe ţări europene, având parteneri prestigioşi ca Alfredo Casella, Louis Fournier.
În timpul Primului război mondial rămâne în Bucureşti. Dirijează Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven (pentru prima dată în audiţie integrală în România), compoziţii de Claude Debussy, precum şi creaţiile proprii: Simfonia Nr. 2 (1913), Suita pentru orchestră Nr. 2 (1915). În acelaşi an are loc prima ediţie a concursului de compoziţie „George Enescu”, în cadrul căruia compozitorul oferea câştigătorilor, din veniturile sale proprii, sume de bani generoase, precum şi şansa interpretării acestor piese în concerte.
   Perioada interbelică
   După război îşi continuă activitatea împărţită între România şi Franţa. De neuitat au rămas interpretările sale ale Poemului pentru vioară şi orchestră de Ernest Chausson şi ale Sonatelor şi Partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach. Face mai multe călătorii în Statele Unite ale Americii, unde a dirijat orchestrele din Philadelphia (1923) şi New York (1938). Activitatea sa pedagogică capătă de asemenea o importanţă considerabilă. Printre elevii săi se numără violoniştii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux şi Yehudi Menuhin. Acesta din urmă, virtuoz cu o profundă cultură umanistă, a păstrat un adevărat cult şi o profundă afecţiune pentru Enescu, considerându-l părintele său spiritual. „Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. (...) Rădăcinile puternice şi nobleţea sufletului său sunt provenite din propria lui ţară, o ţară de inegalată frumuseţe.” (Yehudi Menuhin)
   Premiul de compoziţie „George Enescu”
   Încă din anii imediat următori Primului Război Mondial George Enescu a început să acorde un Premiu de compoziţie pentru cei mai talentaţi tineri creatori români, decernat anual în urma analizări partiturilor de către un juriu pe care îl prezida. Se acordau Premiul I, II, III şi menţiuni, din banii proprii ai compozitorului. Multe dintre lucrările premiate au fost interpretate în concertele dirijate de Enescu.
   Stilul muzicii lui George Enescu
   Stilul componistic al lui George Enescu este greu de definit, oscilând între stilul romantic monumental al lui Richard Wagner (în Simfonia Nr. 1), influenţele muzicii franceze (de exemplu, în Cântecele pe versuri de Clément Marot), tendinţele neo-baroce (în Suita orchestrală Nr. 2) şi exprimarea modernă cu totul personală din muzica de cameră, opera Oedip sau Simfonia de Cameră. Nu trebuie uitată influenţa folclorului românesc, evidentă în cele două Rapsodii Române, Sonata pentru vioară "cu caracter popular românesc", Suita orchestrală Nr. 3 „sătească”.
Celebritatea internaţională a lui George Enescu - de care era el însuşi intrigat - se datorează în special Rapsodiei Române Nr. 1, popularizată mai ales de Leopold Stokowski la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Philadelphia, uitându-se marile sale creaţii. Prin Festivalurile Internaţionale „George Enescu”, care au loc cu regularitate în Bucureşti cu participarea unor muzicieni de faimă mondială, opera muzicală enesciană este pusă în valoare. 

sursa:ipedia.ro